ARAD. Bărbatul care a omorât-o, în luna iunie, pe femeia de 92 de ani, din Turnu, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață. În urma efectuării autopsiei, s-a descoperit că bătrâna fusese și violată.
Bărbatul care - la începutul lunii august - a violat o bătrână imobilizată la pat, a fost trimis în judecată. Dosarul va fi soluționat la Judecătoria Chișineu-Criș.
CHIȘINEU CRIȘ. A intrat în toiul nopții peste ea în casă și a violat-o. Este vorba despre o femeie în vârstă de 80 de ani, imobilizată parțial la pat, în locuința căreia, în noaptea de 9 spre 10 august, a pătruns un bărbat care a constrâns-o să întrețină relații sexuale cu el.
Fanii sunt nemulțumiți de faptul că arena pe care UTA Bătrâna Doamnă își va desfășura meciurile în campionat nu și-a schimbat fața, așa cum se anunța acum câteva săptămâni. Lucrările stagnează și timpul trece.
CS Ineu, dar mai ales Național Sebiș nu pot fi încântate de faptul că trebuie folosiți trei jucători Under 21.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Local
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România.
Local
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
România
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.
Mapamond
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat vineri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a „mințit” atunci când a susținut că Statele Unite condiționează garanțiile de securitate acordate Ucrainei de concesii teritoriale în favoarea Rusiei, relatează AFP.
3
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-și criticile împotriva Alianței Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează AFP.
2
Local
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.