ARAD - Rar le-a fost dat iubitorilor de baschet din Arad să asiste la un meci atât de slab, cu o evoluţie penibilă a „tricotăreselor” aflate sâmbătă seara pe parchetul Sălii Polivalente.
Uneori, scopul scuză mijloacele. De la această premiză ar trebui să pornim într-o analiză, la rece, a jocului în care B.C. ICIM a trecut greu, cu emoţii, de CSM Craiova, în returul fazei întâi din cadrul Cupei României de baschet feminin.
Accidentată în jocul de la Craiova, din Cupa României, extrema B.C. ICIM, Cherisse Graham a fost diagnosticată, luni dimineaţă, de reputatul doctor Ilie Trocan, cu întindere a ligamentelor labei piciorului drept. I s-a recomandat repaus total de trei zile.
ARAD - Ultimul transfer îl obligă pe tehnicianul Diamantakos să decidă asupra stranierei la care va renunţa din actualul lot al B.C. ICIM.
ARAD - Vizibil afectat pentru dezastrul din repriza secundă a confruntării cu USO Mondeville, contând pentru returul 16-imilor FIBA Europe Cup, tehnicianul ICIM-ului, Yoannis Diamantakos şi-a însuşit eşecul.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.