aradon.ro Web analytics


ARAD - „Avem nevoie de linişte şi susţinere, pentru a ne atinge obiectivele”, acesta a fost mesajul transmis către presă şi suporteri de grecul Yoannis Diamantakos, la conferinţa de presă susţinută, miercuri, la Sala Sporturilor.

ARAD - Dan Moraru a ţinut să „demonteze” cu actele-mână, „bomba de presă” lansată de unii, în goana după senzaţional, cum că Baschet ICIM Arad ar fi în insolvenţă. „Minciuni gogonate, care au darul de a ne speria sponsorii şi colaboratorii.

ARAD - (Şi) Oficialii B.C. ICIM au intrat în febra preparării derby-ului cu MCM Târgovişte. Pe lângă intrarea liberă, organizatorii promit câteva surprize plăcute pentru suporterii fideli ai echipei. Vor fi distribuite, gratuit, 2 000 de postere şi calendare de buzunar cu imaginea actualei formule de echipă a B.C. ICIM.

Aradul baschetbalistic este în fierbere. Sâmbătă, în „Polivalentaarădeană, sosesc „galacticele” de la MCM Târgovişte, echipă ce impune şi merită respect pentru imaginea adusă pe plan european sportului cu mingea la coş din România, prin parcursul excelent din FIBA Europe Cup.

Local

Ard 10 hectare de vegetație la Bârzava

Local

Femeie de 20 de ani reținută pentru instigare la distrugere
Un băiat de 12 ani s-a urcat cu picioarele pe parbrizul unei mașini, după ce fusese instigat la distrugere. S-a emis și un ordin de protecție.

ARADON Sport local

Progresul Pecica a spulberat-o pe „Poli”
Etapă favorabilă în Liga a III-a: Pecica și Sântana au învins, Viitorul a adus un punct.

Local

Autoturism de 300 de mii de euro, căutat în Cehia, depistat la Horia
Mașina de lux figura cu o semnalare pentru confiscare în caz de depistare, fiind înmatriculată în Cehia.

România

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții. 1

Local

45 de milioane de euro pentru școlile din Arad
22 de proiecte cu o valoare totală de 45 de milioane de euro sunt implementate în Arad prin Programul Regional Vest.

România

Report de peste 853.600 de euro, la Loto 6/49, și de peste 862.300 de euro, la Noroc
Un report de peste 4,48 milioane de lei (peste 853.600 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, la tragerea de duminică, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 862.300 de euro), informează Loteria Română.

Mapamond

Putin a reluat sâmbătă negocierile cu SUA, după o pauză de peste şase luni
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste şase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părţile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova şi Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.

Local

Avans pe șantierul noului pod feroviar
1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.