Ajunsă la ediția a patra și rezervată jucătorilor născuți în anii 2002 și 2003, Cupa Unirea a fost adjudecată de singura formație din afara județului nostru prezentă la competiţie, Juventus Colterm Timișoara. Au mai participat: Andromeda Arad, CS Ineu, Podgoria Șiria, UTA (cu două echipe), Vittorul Arad și - echipa organizatoare - Unirea Sântana.
Greu fără golgeterul Velici! Iar în acest context, jocul de atac al lui Naţional Sebiş, pe terenul lui ASU Poli Timişoara a avut de suferit, prilej tocmai bun pentru gazde să înceapă în forţă şi - după doar 14 minute – să aibă un avans de două goluri, prin reuşitele lui Tulcan min. 4 şi Ghinescu min. 14, în ambele cazuri portarul Păduraru având partea sa de vină.
Patru dintre cuplurile calificate în sferturile de finală din cadrul Campionatului Naţional de volei pe plajă, de la Timişoara, au legătură cu oraşul nostru, şase dintre sportivi fiind legitimaţi la cluburile Fan (4) şi CSM (2).
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.