
Orice persoană, rezidentă sau nerezidentă, care soseşte în Regatul Belgiei după o şedere de cel puţin 48 de ore într-o zonă roşie, inclusiv România, trebuie să intre în carantină la domiciliu sau într-o altă locaţie declarată de către persoana în cauză, iar această măsură se poate încheia numai după efectuarea, în a şaptea zi de carantină, a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, a informat Ministerul Afacerilor Externe.

Izbucnirea celui de-al doilea val de COVID-19 în Belgia a obligat autorităţile acestei ţări să-i transfere pe unii dintre pacienţii grav bolnavi, dintre care mulţi conectaţi la aparate de ventilaţie, în zonele învecinate ale Germaniei, iar elicoptere-ambulanţă au început să-i transporte marţi pe pacienţii belgieni mai departe pe teritoriul german, informează Reuters, citat de Agerpres.
Local
Un film biografic antrenant despre sport, o întoarcere la genul de poveşti inspirate de cei dezavantajaţi.
România
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat miercuri numele viitorului ambasador al Statelor Unite în România - Darryl Nirenberg, context în care consilierul prezidenţial pentru parteneriate strategice, Ana Birchall, i-a urat acestuia „bun venit în frumoasa Românie”.
România
În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - aproape 1,1 milioane de femei şi aproximativ 675.000 de bărbaţi.
România
Mai mulți români plecați în străinătate au făcut publice pe TikTok mai multe filmări în care aceștia sunt surprinși că își taie pașapoartele românești în semn de protest față de rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai.
ARADON Sport local
Devenită deja un eveniment de tradiție, Cupa Aradului este ocazia pe care o au iubitorii de mișcare, sâmbătă, 24 mai, să alerge, sau să pedaleze în centrul Aradului.