aradon.ro Web analytics

MINIŞ. Grupul de cercetaşi belgieni îşi continuă excursia spre Ungaria cu amintiri de neuitat din Arad.
COVĂSÂNŢ. Un grup de 34 de belgieni cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani s-a rătăcit joi seara în Munţii Zărandului. Echipele de intervenţie a localizat grupul în zona Covăsânţ-Căsoaia la două ore şi jumătate după ce belgienii au sunat la 112. Grupul era format din 14 adulţi şi 20 de copii. Turiştii făceau parte dintr-un grup de cercetaşi veniţi în excursie.

ARAD. Luc Van den Brande, preşedintele Comitetului CIVEX al Comitetului Regiunilor Uniunii Europene, prezent la Arad pentru a participa la Forumul cooperării descentralizate româno-belgian, a subliniat care este una dintre principalele lucruri pe care trebuie să le facă România în viitorul apropiat.

Local

Pregătiri pentru... prepararea celor mai gustoşi cârnaţi
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.

Local

Două zile în ţinuturile Maramureşului, cu CARP Arad

Local

Ziua Administrației Arădene
Paradă militară, concert de muzică ușoară și foc de artificii, vineri, în Piața Catedralei. 1

Local

Florile vor invada, timp de trei zile, Piaţa Avram Iancu

Local

Amenzi de peste 400 de mii de lei pentru nereguli la carnea de miel
Controalele au vizat modul de desfacere și comercializare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale în târguri, piețe agroalimentare și magazine.

Local

Lavinia Betea, conferinţă şi lansare de carte la Arad
Evenimentul va fi onorat de prezenţa președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Sorin Stanciu.

Local

Noaptea Muzeelor vine cu Reenact Fest
MuseumArad Reenact Fest, ediția a II-a, va „îmbrățișa” Noaptea Muzeelor de anul acesta, ce se va desfășura sâmbătă, 18 mai 2024.

Local

Elevi de la „Ghiba”, stagiu de practică în Granada
Un grup de elevi ai Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” a participat la un stagiu de pregătire practică în Granada, Spania, în cadrul unui proiect Erasmus+. 

Local

144 de convenții pentru angajările din Arad
144 de convenții au fost încheiate de AJOFM Arad pentru 151 de persoane subvenționate.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.