PECICA. Un grup de tineri belgieni se află, timp de zece zile, la Pecica, perioadă în care vor face cunoştinţă cu oraşul şi obiectivele din jur. Cei şase băieţi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 de ani şi cei doi însoţitori sunt din comuna Woluwe-Saint-Pierre (cartier al capitalei belgiene Bruxelles), localitate cu care Pecica este înfrăţită de peste două decenii.
România
Veste proastă pentru cei care sperau să primească rapid un produs reparat sau înlocuit: viitoarea lege care a trecut recent de Senat schimbă modul de calcul al termenului de remediere a bunurilor neconforme.
Advertorial
Conferința de finalizare a proiectului
”Sculpture, painting and museum: creation and exhibition” - ROHU00470
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
7
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.