Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a murit după ce a contractat coronavirusul, a anunţat vineri preşedintele Aleksandar Vucic, citat de Reuters.
Irineu, în vârstă de 90 de ani, a fost un conservator care a exercitat o influenţă politică majoră şi a fost diagnosticat pozitiv pe 4 noiembrie. Se afla de atunci într-un spital militar din capitala Belgrad. Patriarhul a participat la înmormântarea din 1 noiembrie a mitropolitului Amfilohie, cel mai înalt cleric al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, care a murit şi el din cauza COVID-19.
Local
Compania de Apă Arad propune investiţia a cinci milioane de lei în anul 2025, pentru îmbunătăţiri ale reţelei de apă.
Mapamond
Uniunea Europeană ar trebui să discute idei specifice despre apărarea europeană, în loc de idei abstracte, cum ar fi bonduri de apărare europene, a afirmat luni ministrul german de finanţe, Joerg Kukies, transmite Reuters.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului convocarea unei şedinţe comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru revocarea lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.
România
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului acestui for legislativ, astfel că, la începerea legislaturii, Senatul legal constituit este condus, până la alegerea Biroul permanent, de senatorul cu cele mai multe mandate exercitate şi nu de decanul de vârstă, ca până în prezent.
România
Austria a anunţat luni că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată, transmit AFP şi Reuters.
1
Mapamond
Guvernul britanic a condamnat luni „scenele şocante de violenţă” la adresa unor manifestanţi pro-democraţie în Georgia şi a anunţat că suspendă orice program de susţinere a guvernului georgian, informează AFP.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a primit luni din partea Consiliului Politic Naţional „un mandat larg” pentru a negocia cu celelalte formaţiuni pro-europene formarea de majorităţi în Parlament, participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de premier în noul Guvern, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.
Mapamond
Iranul şi Rusia împart responsabilitatea pentru crimele împotriva poporului sirian, a afirmat luni secretarul general al NATO, Mark Rutte, la o zi după înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad în Siria, informează AFP.
1
Local
Intervalul următoarelor două săptămâni va sta sub semnul precipitaţiilor însemnate cantitativ, iar din punct de vedere termic, valorile medii de temperatură vor fi oscilante, cu tendinţă de răcire, de la o zi la alta, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 9 - 22 decembrie, publicată luni.