ARAD. Locuitorii din Micălaca au fost ţinuţi în beznă duminică seara, timp de două ore. Cum mulţi dintre micălăceni au sărbătorit Floriile, ziua de nume, aceştia s-au văzut nevoiţi să-şi ţină invitaţii pe întuneric.
Un bloc de pe strada Căpitan Ignat este în beznă totală după ce fostul administrator nu le-a mai achitat facturile la curent.
ARAD - Fără lumină pe străzi, dar fără probleme de conştiinţă. Cam aşa poate fi redată situaţia întâlnită pe Malul Mureşului, în Micălaca, zona 300, acolo unde iluminatul public a clacat de mult, dar nimeni dintre responsabili nu pare deranjat de acest fapt.
Polițiștii și Jandarmii arădeni au desfășurat în ultimele zile câteva acțiuni în cadrul cărora au oferit daruri celor aflați în nevoie.
ARAD. Marile lanțuri de magazine și hypermarketuri au program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, în unele zile fiind închise complet sau având program mai scurt față de obicei.
ARAD. Recent, în Serbia, a avut loc o gală internațională de Jiu Jitsu brazilian, în care au fost puse la bătaie Centuri Canniball Submission Series.
Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.
HODMEZOVASARHELY. Ultimul concurs al anului la care a participat secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, coordonată de prof. Sebastian Lucaci, a fost „Cupa de Iarnă” din Ungaria.
Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.
1