ARAD - În cadrul proiectului internaţional „Follow the Bible/Urmează Biblia”, se desfăşoară o călătorie în jurul Pământului a unei Biblii unicat, de 1500 de pagini.
program ARAD|
biblia
ARAD - „Biblia Vulgata” de la Blaj (1760 – 1761), ed. 2005 a fost editată de Institutul de Istorie „ George Bariţ ”din Cluj – Napoca, în colaborare cu Facultatea de Litere a Universităţii „ Ştefan cel Mare ” din Suceava, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „ Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca şi Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române.
detalii
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
2