ARAD. 178 de bilete de tratament pentru pensionari au fost repartizate, până acum, judeţului Arad. Primei serii (din 22 februarie) i-au fost alocate 109 bilete. „Mai întâi am primit doar 69, apoi au mai venit, suplimentar, încă 40 de bilete la Hotel «Codru Moma» din Moneasa” - explică Mihaela Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii Arad.
ARAD. În cadrul Săptămânii Mondiale a Orientării, Asociaţia Condor Club Arad lansează celor interesaţi invitaţia de a participa la un concurs de prezentare/ promovare a sportului „orientare”.
Seria dialogurilor interdisciplinare organizate de Asociația „Susținem Excelența” a continuat cu discuții despre învățământul sanitar și proiectele europene.
Un tânăr de 19 ani căutat de poliție pentru tâlhărie a fost găsit de polițiștii locali pe Calea Aurel Vlaicu.
Deși inițial municipalitatea anunța lucrări de asfaltare a carosabilului doar între sensul giratoriu din Subcetate și Podul Rutier Micălaca, acestea au fost extinse și pe pod, care ar urma să intre în reabilitare totală în baza proiectului „Reabilitare pod rutier peste Râul Mureș”.
2
Viorel Iorgovan, un bărbat din Timișoara, a plecat de acasă în data de 5 mai și nu s-a mai întors. Familia a raportat dispariția sa la Poliție, iar marți, 14 mai, a fost cerut ajutorul populației. Din păcate, bărbatul era mort.
Aproape 500 de elevi arădeni au luat parte la cursuri privind educația antreprenorială, iar opt echipe s-au „bătut” în planuri de afaceri la etapa județeană.
Au fost dezafectate și trei adăposturi improvizate de către oamenii străzii pe domeniul public.
2
Redirecționezi o parte a impozitului pe profit dinspre bugetul de stat spre clubul fanion al Aradului.