Bitcoin a mai pierdut 13% din valoare marţi, ajungînd sub pragul de 6.000 de dolari, o cădere majoră după maximul atins în decembrie 2017, de aproape 20.000 de dolari.
Local
Sântana a găzduit zilele acestea ediția cu numărul opt a concursului „Cunoașteți opera lui Doinaș”, destinat elevilor de gimnaziu și liceu.
Advertorial
Lansarea are loc în cadrul Festivalul CoBuild, din Ciugud.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, împreună cu lucrători ai Gărzii de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 24 de tone de deșeuri.
Local
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 20 mai este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Local
Platforma turistică, dezvoltată cu finanțare prin PNRR, cuprinde 12 rute cu 275 de obiective. Aradul se află pe Ruta castelelor cu obiectivul Castelul Salbek de la Petriș, temporar închis.
2
Local
Alte 7 municipii reședintă de județ din țară au fost interconectate la Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC, începând cu data de 16 mai 2024. Printre ele se află și Aradul.
Local
Zeci de studenți au participat joi la întâlnirea cu angajatorii, facilitată de universitate.
Local
Au fost stabiliţi săptămâna aceasta, la cele două categorii ale concursului organizat de Crucea Roşie: gimnaziu şi licee.
Advertorial
Prevenirea pierderii de auz este esențială pentru menținerea unei sănătăți auditive optime și pentru a evita consecințele negative asupra calității vieții.