aradon.ro Web analytics

ARAD. Garda Financiară Arad a făcut un control în zona localităţii Pecica la o staţie de asfalt. Comisarii au confiscat 72,72 tone bitum fierbinte, având o valoare totală estimată la 200 mii lei., deoarece, în urma verificării documentelor de însoţire a mărfii, au constatat că societatea comercială beneficiară este dată în consemn la frontieră.
PECICA. Zeci de tone de bitum fierbinte au ajuns în sechestrul Gărzii Financiare, în urma unui control la o societate cu mai datorii la bugetul de stat.
Consiliul Judeţean Arad a semnat un contract care vizează tratamente bituminoase pentru 35 de kilometri de drum judeţean. Licitaţia a fost câştigată de o societate din Timişoara, iar valoarea pe care CJA o va plăti pentru lucrare se ridică la 755.634 de lei.

România

Părinții din Bihor care și-au retras 4 copii de la școala de stat pentru homeschooling, condamnați definitiv
Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, sentința definitivă în cazul celor doi părinți din Bihor acuzați de împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu după ce și-au retras patru copii de la școală pentru a-i înscrie în sistemul de învăţământ de tip homeschooling.

Local

POLITIC. Liceele şi Cetatea Şoimoş, sub lupă
Învăţământul, pe de o parte, şi Cultura, pe de altă parte, sunt printre priorităţile Cristinei Ciorogar.

Local

Codrin Vlad, înlocuit de Ovidiu Toma, în CLM Arad
Procedura este în derulare. USR l-a nominalizat pe Ovidiu Toma, „următorul candidat de pe listă”.

Local

Iniţiativă occidentală la Nădlac: chemaţi la cules de mazăre
Un fermier din Nădlac îi cheamă pe oameni să îşi culeagă singuri mazărea şi să plătească după cum cred ei de cuviinţă.

ARADON Sport local

Cupa Dana Dodean la tenis de masă, în luna iunie
ARAD. Cea de-a doua ediție a Cupei Academia Daniela Dodean la tenis de masă va avea loc în perioada 6-9 iunie 2024, în sala Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Local

Restricții de circulație prelungite în Subcetate, între sensul giratoriu și podul rutier Micălaca
Deși inițial municipalitatea a anunțat restricții între 11 aprilie-10 mai,reabilitarea carosabilului nu au fost încă finalizată. De vină ar fi zilele libere și intervențiile neprevăzute.

România

Spitalul de Ortopedie-Traumatologie: Florin Piersic a fost transferat, se prezintă cu o stare generală gravă
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale într-un comunicat remis presei.

Local

Expoziție Nicolae Grigorescu, la Arad
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Art Safari, organizează un nou eveniment de anvergură națională la Muzeul de Artă. 1

Mapamond

Suspiciuni de epurare etnică în Darfurul de Vest (raport Human Rights Watch)
Organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) acuză Forţele de Sprijin Rapid (RSF) şi aliaţii lor din Sudan de epurare etnică în regiunea sudaneză Darfurul de Vest, într-un raport publicat joi, citat de dpa. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.