Pe vremea când premier era Traian Boc- sau Emil Băsescu, dacă vreţi- a avut loc un eveniment care l-a uluit pe locatarul de la Cotroceni, deputaţii PDL votând pe dos faţă de cum poruncise el. După o scurtă anchetă s-a dovedit că vinovat a fost şeful grupului parlamentar, Mircea Toader, care, în loc să ridice degetul mare în sus, ceea ce însemna vot pentru, a indicat cu el în jos, adică vot împotrivă. Băsescu a făcut spume de furie, reuşind să o repare doar cu ajutorul neprecupeţit al lui Zegrean şi a celorlalţi iloţi de la Curtea Constituţională.
Împlinirea a 154 de ani de la Unirea Mică a fost sărbătorită în această dimineaţă, în centrul oraşului. Reprezentanţii autorităţilor locale au depus coroane de flori la bustul lui Alexandru Ioan Cuza.
Fostul premier Emil Boc susţine că regionalizarea trebuie neapărat realizată în acest an, pentru a putea intra cu noile structuri administrative în următorul exerciţiu bugetar al UE şi pentru a putea atrage astfel mai multe fonduri europene.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a reacţionat la declaraţiile primarului Emil Boc de a realiza în parteneriat cu instituţia pe care o conduce mai multe proiecte pentru decongestionarea traficului pe relaţia Floreşti-Cluj-Napoca. Până una alta, Uioreanu îi transmite lui Boc că încă aşteaptă completarea documentaţiei privind Planul Urbanistic General al municipiului Cluj-Napoca.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
1
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
1
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.