Un bărbat din Texas care a trăit timp de şapte decenii într-un „plămân de fier” a murit la 78 de ani
Un bărbat paralizat din Texas, care a trăit 70 de ani în interiorul unui plămân de metal după ce a contractat poliomielită în copilărie, a murit, a anunţat familia acestuia, potrivit Reuters.
O hidratare adecvată este importantă pentru funcţiile zilnice ale organismului, cum ar fi reglarea temperaturii şi menţinerea sănătăţii pielii. Dar consumul suficient de apă este asociat şi cu un risc semnificativ mai mic de a dezvolta boli cronice, dar şi de deces prematur sau de a fi biologic mai în vârstă decât vârsta cronologică, arată un studiu al National Institutes of Health publicat luni în revista eBioMedicine, citat de către CNN.
Fumat. În fiecare an, în a treia joi a lunii noiembrie este celebrată „Ziua naţională fără tutun” care are scopul de a conştientiza populația şi decidenţii politici în legătură cu enorma povară socială (boli/ dizabilități/decese premature) generată de consumul de tutun, ca punct de plecare pentru inițierea de modificări comportamentale și măsuri legislative adecvate.
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.