Un polițist din cadrul IPJ Arad aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu – pe linie rutieră - alături de un alt coleg a oprit în trafic un autoturism. Șoferul mașinii a fost supus testării cu aparatul alcooltest de către cei doi polițiști, rezultând o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Gianina se afla în plasament la mătuşa şi unchiul său, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului o monitoriza. De patru luni, însă, DGASPC Arad nu a fost în stare să-i asigure un manager de caz.
S-a spânzurat într-o pădure de la marginea comunei Beliu. Minora care a dispărut în 11 iunie de acasă, din satul Botfei a fost găsită, marţi, în jurul orei 13.00 fără suflare.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.