aradon.ro Web analytics


ARAD. „În doar trei săptămâni, fără bani, doar cu ajutorul prietenilor, am pus la punct această gală. Mă bucur pentru asistenţa numeroasă şi pentru întâia victorie arădeană în Euroliga Boxing One” - ne-a declarat Viorica Graur, director Poliţia Comunitară Arad.

ARAD. Puţini ar fi pariat pe succesul Box Club UVVG la finala Campionatului Naţional de seniori. Numai că Adolf Ivanovici şi Dionisie Szekely au crezut în sportivii pe care i-a pregătit, rezultatele obţinute la Bacău nefiind deloc rodul întâmplării.

ARAD. Sorţii au fost nemiloşi cu boxerii arădeni prezenţi la startul „naţionalelor0148 de seniori. În limitele cat. 81 Kg, Cristian Irimia (Box Club UVVG) l-a învins, prin abandon, pe Ruben Stoia (Motorul „Silva Lazăr”) şi îl va întâlni, miercuri, în meciul pentru o medalie, pe un alt arădean, colegul de club, Cristofor Alexandru.

ARAD. Plecat cu şapte pugilişti, după trei medalii, la naţionalele de seniori, antrenorul Florian Barna are toate motivele pentru a invoca ghinionul.

ARAD. Campion naţional de cadeţi în cadrul categoriei 50 kg, Petru Moisă încearcă, în această săptămână, să-i convingă pe tehnicienii lotului naţional de juniori că merită să rămână în anturajul tricolor, în perspectiva mondialelor de anul viitor. Pugilistul legitimat la Ring Arad va fi însoţit de Floare Liheţ la această acţiune de selecţie.

UT Arad

Șase antrenori de la UTA, la „ FRF Youth Coaching Summit”
Nume importante din fotbalul juvenil european, dar și Gică Hagi, au luat cuvântul la eveniment.

România

Ilie Bolojan i-a transmis președintelui că își asumă în continuare mandatul de premier
Președintele PNL, prim-ministrul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan faptul că își asumă în continuare mandatul de premier.

Local

Filmul „Toate stelele”, vineri seara, la „Arta”
În timpul unei vizite de Crăciun în satul lor din Ungaria, un frate și o soră se confruntă cu schimbarea şi nostalgia.

Local

„Veniţi cu Noi” în weekend la Căsoaia!

Local

Ciprian Vărșan, noul deputat AUR de Arad
Locul de deputat vacantat după plecarea dintre noi a lui Dan Artimon a fost ocupat de Ciprian Vărșan.

Local

Și-a bătut fiica pentru că a râs la gluma unui băiat
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.

Local

Șase proiecte arădene finanțate de Fundația Comunitară Timișoara
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.

Local

Arădenii chemați să dezbată Codul Muncii
Angajați și angajatori sunt chemați să participe la o sesiune de informare privind noutățile și modificările aduse Codului Muncii.

Local

Se lucrează la rosturile de pe autostradă

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.