ARAD. De-o viaţă antrenor la clubul de box Motorul, maestrul Florian Barna îşi serbează sâmbătă, 31 martie, ziua de naştere, prilej pentru prietenul său de-o viaţă, Dionisie Szekely, dar şi ceilalţi frumoşi nebuni din familia pugilistică din Aradul Nou de a-i ura multă sănătate, putere de muncă şi încă măcar zece ani la colţul ringului.
PECICA. Patru medalii au obţinut pugiliştii arădeni la Cupa României de seniori.
PECICA. A treia reuniune a Cupei României la box pentru seniori a găzduit partidele din semifinale. Patru pugilişti arădeni au luptat pentru dreptul de a urca în ring în meciul pentru medalia de aur.
PECICA. Cinci ore şi jumătate. Atât a durat prima reuniune din cadrul Cupei României la box pentru seniori, eveniment găzduit, în premieră, de oraşul Pecica, graţie implicării primarului Petru Antal şi a altor localnici cu dragoste faţă de nobila artă.
PECICA. Box Club şi Adolf Ivanovici şi-au asumat, din nou, rolul de organizatori ai unui eveniment pugilistic de înaltă ţinută. Şi de această dată cu sprijinul primarului Aradului, Gheorghe Falcă şi al Consiliului Local Municipal (au aprobat 7 000 lei pentru această competiţie), precum şi al primarului de Pecica, Petru Antal. De altfel, Cupa României de box pentru seniori – criteriu de calificare pentru turneele preolimpice – se desfăşoară, în premieră, în oraşul Pecica.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4