ARAD - Ediţia inaugurală a Campionatului European
Studenţesc de box din Rusia va rămâne
şi-n istoria sportului cu mănuşi
arădean, prin prisma rezultatului de excepţie -
cel dintâi de-o asemenea valoare, în
competiţia băieţilor - obţinut de
reprezentantul Box Club UVVG Arad, Adrian Popuţea.
ARAD - Toţi cei trei pugilişti arădeni
participanţi la C.N. de toamnă pentru juniori
s-au întors acasă medaliaţi. Cele mai
strălucitoare, de argint, au fost cucerite de Ioan
Varga (cat. 46 Kg) şi Gabriel Bolgovici (cat. 54 Kg).
ARAD - Luni de zile de pregătiri intense, consum de
energie şi o „căruţă” de
bani. Toate pentru cea mai importantă
săptămână din boxul românesc al
anului 2009.
Ştiri sportive
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.
ARADON Sport local
TG. JIU. Trei dintre cei cinci arbitrii arădeni incluşi în programul „Cavalerii Viitorului 7” au debutat în Liga 3-a, suv privirile unuia dintre componenţii Comisiei Centrale a Arbitrilor, vâlceanul Adrian Comănescu.
ARADON Sport local
Trupa lui Giovanni Catanzariti a reuşit accederea, în premieră, în play-off-ul Ligii a 3-a.
Local
ARAD. Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad a avut loc lansarea cărţii ,,Poeme de buzunar”, scrisă de Vladimir Belity la vârsta de 88 de ani.
UT Arad
ARAD. La finalul jocului amical cu divizionara secundă, CS Dumbrăviţa, câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor semnate de Roman şi Ciubăncan, tehnicianul roş-albilor, Adrian Mihalcea, a vorbit despre acest test, dar şi despre jocul care urmează în play-out.
UT Arad
ARAD. Pauza de naţionale, i-a oferit antrenorului Adrian Mihalcea posibilitatea de a-i vedea la lucru, în antrenamente şi un joc amical, pe jucătorii care au bifat mai puţine minute în acest an, dar şi pe câţiva juniori de perspectivă din cadrul Academiei UTA.