ARAD. O firmă din Brașov mută balizajul de pe aeroport, timp în care Consiliul Județean speră să-și recupereze investiția în Tribunal.
ARAD. „Bătrâna Doamnă” a pierdut şi meciul de azi, cu Corona Braşov şi rămâne fără victorie în campionat.
ARAD. Adrian Falub vrea trei puncte cu orice preţ în meciul de mâine (ora 17) cu Corona Braşov, dar simte ca va fi foarte greu.
ARAD. Iubitorii sportului cu mingea la coș au făcut aseară cunoștință cu noua echipă de baschet feminin a Aradului.
Arădeanul Marius Copil a câștigat, alături de Victor Crivoi, trofeul probei de dublu al challengerului ATP de la Brașov, acesta fiind al optulea titlu de dublu din cariera sa.
Local
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România.
România
În 2026, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore.
1
Local
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
România
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a escaladat și mai mult tensiunile cu Havana vineri, afirmând că aceasta „este următoarea” în timpul unui discurs la un forum de investiții în care a elogiat succesele militare din Venezuela, relatează dpa.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-și criticile împotriva Alianței Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează AFP.
2
Local
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.