ARAD. Un spectacol recreat special pentru acest spaţiu special oferit de cafeneaua de pe Episcopiei.
ARAD. Sala „Decebal” va găzdui, la sfârşitul acestei săptămâni, turneul cu numărul 3, ultimul, în seria a 4-a, din cadrul CN Under 13 la baschet feminin.
FANTANELE - O echipă formată din tineri jucători din Sânicolaul Mic a câştigat Cupa Prieteniei la fotbal, competiţie organizată anula de Primăria comunei Fântânele.
DEJ - Echipa de babybaschet de la CSŞ Gloria („buburuzele”, cum le denumeşte antrenoarea Ildiko Seres) s-a clasat pe locul 1 la Cupa LAPI Dej, după următoarele rezultate:
Conferința de finalizare a proiectului
”Sculpture, painting and museum: creation and exhibition” - ROHU00470
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
2
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri, în discursul susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, informează AFP și Reuters.
7
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.