Institutul Cultural Român din Budapesta în colaborarea cu Galeria Műcsarnok - Dorottya din Budapesta vernisează în data de 23 iunie 2009, de la ora 19.00, la sediul galeriei expoziţia „Schiţă (Muzeul cunoaşterii)” a artistei românce Lia Perjovschi intitulată, cea de-a doua expoziţie din seria „Timp intermediar”, iniţiată de galerie şi curatoriată de Angel Judit.
BUDAPESTA - Vineri, 29 mai , ora 20, Institutul Cultural Român din Budapesta, în colaborare cu Federaţia de Jazz din Ungaria şi cu programul KULTEA al Muzeului Comerţului şi al Industriei Turistice din Budapesta organizează „o nouă cursă” a Locomotivei Jazz cu oprire la Budapesta.
ARAD - Institutul Cultural Român din Budapesta a continuat tradiţia croazierelor culturale cu o călătorie pe Dunăre Budapesta-Szentendre, organizată s-mbătă, 23 mai .
BUDAPESTA - Vineri, 27 martie, ora 19, I.C.R. din
Budapesta, în colaborare cu programul KULTEA al
Muzeului Comerţului şi al Industriei Turistice
din Budapesta şi cu Grand Cafe Seghedin
organizează „a doua cursă” a
Locomotivei Jazz cu oprire la Seghedin şi Budapesta.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.