aradon.ro Web analytics


SEBIŞ. Cei care au domiciliul în Sebiş plătesc suprataxă dacă vor să-şi facă sau să-şi înnoiască cartea de identitate.
Arad. Schimbare de sediu pentru Serviciul de Evidenţa Persoanei, din cadrul Primăriei Municipiului Arad. Municipalitatea a anunţat faptul că serviciul nu va avea program cu publicul luni, 31 octombrie 2011, dar că, începând din 1 noiembrie „activitatea se reia după programul normal la noul sediu din incinta centrului comercial Galleria Mall, din Calea Aurel Vlaicu nr. 225-235”.
ARAD. Avem peste 18.000 de arădeni fără identitate. În evidenţele Ministerului Administraţiei şi Internelor judeţul nostru figurează cu un număr de 18.286 persoane care nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenele prevăzute de lege.
PECICA. Un bărbat din Pecica și un agent de asigurări sunt cercetați penal după ce, în decursul anului 2008, au luat un credit cu buletinul unei alte persoane.

O echipă de funcţionari din cadrul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj se va deplasa, joi, 28 aprilie, în localitatea Apahida cu staţia mobilă, în vederea preluării imaginii, cererilor şi documentelor necesare eliberării unui nou act de identitate, pentru cetăţenii care au domiciliul pe raza comunei.

Mapamond

Peste 70.000 de automobile electrice Volkswagen au fost recheamate în service, din cauza unor baterii defecte
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.

România

NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma atacurilor cu drone împotriva navelor comerciale
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.

România

Membrii Guvernului Niculescu au depus jurământul la Palatul Cotroceni
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.

Local

Traficul de persoane, în atenția polițiștilor arădeni
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

Local

Peste 1.300 de femei, investigate pentru cancer de sân la SCJU Arad
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.

România

Niculescu: Din această seară România are un Guvern cu puteri depline. Ne apucăm imediat de treabă
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.

Local

Sute de tone de deșeuri depozitate ilegal, în zona Cadaș
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie. 1

Evenimente

Balul Comunității aduce personalități de renume la Arad
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.

România

Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului
Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului, marți. Plenul reunit al celor două camere a acordat votul cabinetului propus de Luca Niculescu. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.