În aceste momente, Adrian Buleu, suspectul principal în cazul dispariţiei omului de afaceri Abel Apostol, vede capetele de acuzare care îi sunt aduse.
ARAD. În timp ce Adrian Buleu se înfăţişa în faţa judecătorilor, câinii aduşi de la Sibiu îl căutau pe Abel. Adrian Buleu, cel despre care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad spun că ar fi cel care l-ar fi omorât pe Abel Apostol, a fost prezentat ieri în faţa judecătorilor pentru prelungirea mandatului de arestare preventivă.
Declaraţia aparţine Alinei Buleu. Criminaliştii de la Bucureşti au descins miercuri, din nou, la restaurantul Riviera în căutarea de noi indicii.
Curtea de Apel Timişoara judecă astăzi recursul declarat de Adrian Buleu la hotărârea Tribunalului Arad de a-l aresta preventiv pentru 29 de zile pentru infracţiunea de omor.
ARAD. I se va suspenda permisul de port arma. IPJ Arad a inceput deja demararea procedurilor pentru suspendarea permisul de port arma a lui Adrian Buleu. Acesta detinea un pistol cu gaze pentru care poseda permis de port arma.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.