Cât de bine ne fac sărbătorile? Un nou studiu realizat pe mii de persoane de-a lungul mai multor ani arată că un efort conştient de a recunoaşte evenimentele pozitive din viaţă şi succesele în timpul reuniunilor de sărbători ajută sentimentul de a fi acceptat/ă social şi sprijinit/ă. Sunt trei condiţii pe care o sărbătoare trebuie să le îndeplinească pentru a ne ajuta sănătatea şi sentimentul de bunăstare.
Local
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Local
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
Local
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
Local
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.
Local
Arădenii care au nevoie de analize medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate se pot programa în continuare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru luna noiembrie mai sunt locuri disponibile, iar recoltările se fac inclusiv sâmbăta.
Local
Hidrologii au emis, vineri, un Cod portocaliu și un Cod galben de viituri pentru râuri din 13 județe, valabile până sâmbătă la prânz.