Incidentul a avut loc miercuri după-amiaza, în locuința unei familii din Arad. Acasă se aflau bunicii împreună cu nepoțica lor. La un moment dat, unul dintre cei doi câini pe care aceștia îi dețin, a devenit agresiv și a mușcat-o pe bunică. Soțul a sărit în ajutorul ei, însă a fost și el mușcat în repetate rânduri. Mai mult de atât, și cel de-al doilea câine a devenit agresiv. Bunicii au reușit să-și ia nepoțica în brațe și să ajungă în casă, baricadându-se într-o cameră de la parterul locuinței.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.