ARAD. La Filarmonica de Stat Arad a avut loc repetiția generală pentru concertul care va da startul Festivalului ,,Toamna Muzicală Arădeană,,: versiunea semiscenică a operei ,,Madama Butterfly,, de Giacomo Puccini. Evenimentul este programat pentru această seară, de la ora 19.oo.
Complexul „Butterfly Royal Golf Resort” e departe de finalizare, deoarece consorţiul care urma să-l realizeze a intrat în insolvenţă.
ARAD. Viitorul teren de golf de la Fântânele are deja străzile şi fundaţiile clădirilor conturate şi utilităţile trase.
Local
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Art Safari, organizează un nou eveniment de anvergură națională la Muzeul de Artă.
Mapamond
Organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) acuză Forţele de Sprijin Rapid (RSF) şi aliaţii lor din Sudan de epurare etnică în regiunea sudaneză Darfurul de Vest, într-un raport publicat joi, citat de dpa.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din zece bazine hidrografice.
Local
În cadrul unui proiect cu finanțare europeană, au fost montate în aria protejată 120 de cuiburi.
Local
Un tânăr de 21 de ani a rămas fără permis pentru 120 de zile după ce a fost prins circulând cu 121 de kilometri pe oră prin localitate.
Local
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi, valabilă pe parcursul zilei în opt judeţe.
Local
Un bărbat de 38 de ani este cercetat pentru tentativă de omor, după ce a lovit în cap un alt bărbat, în fața unui restaurant din Șimand.
Mapamond
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a anunţat candidaţii participanţi şi moderatorii pentru dezbaterea organizată de Eurovision privind preşedinţia viitoarei Comisii Europene, eveniment ce se va desfăşura în 23 mai la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, indică un comunicat postat pe website-ul ebu.ch.
1