aradon.ro Web analytics

Sub deviza „Alege viaţa!”, Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei. Prioritatea poliţiştilor a fost reducerea numărului accidentelor de circulatie şi a victimizării participanţilor la trafic.

ARAD. Consilierii locali sunt chemaţi să aprobe exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere de director executiv din cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad de către Erika Stark, şef birou la Biroul Coordonare Centre de Ocrotire pentru Copii din cadrul direcţiei.

Europarlamentarul PSD Ioan Enciu, membru al Comisiei pentru industrie, energie şi cercetare (ITRE) a Parlamentului European, a prezentat joi, în cadrul acestei Comisii, avizul său privind biblioteca digitală "Europeana - etapele următoare".

ARAD. Universitatea „V. Goldiş” a fost prezentă, zilele trecute, la reuniunea Consiliului executiv al Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare. Cu acest prilej a semnat un acord de participare în cadrul unui program de mobilităţi LEO FEDE urmând ca din anul 2010 să fie parteneră în cadrul acestuia. Programul vine în întâmpinarea absolvenţilor FEDE, acordând 53 de burse pentru stagii în străinătate.

UT Arad

„Sold-out” la meciul UTA – FC U Craiova!

România

HOROSCOP săptămâna 6-12 mai 2024
Află ce rezervă astrele pentru această săptămână:

ARADON Sport local

Scandal după meciul CS Socodor – Șoimii Lipova
Arbitrul Saladea le-a refuzat gazdelor două penaltyuri, iar oaspeții au lovit pe contraatac, în min. 90+4!

UT Arad

Absențe importante pentru UTA contra Craiovei
Azi, de la ora 18, arădenii ar putea pecetlui soarta oltenilor lui Mititelu. Rednic nu poate conta pe mai mulți jucători.

Local

Accident pe Autostrada Arad – Timișoara, la Șagu
Un camion a intrat în parapetul median și acroșat un autoturism, la Șagu, pe Autostrada Arad – Timișoara. 2

Mapamond

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă echitabilă cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă echitabilă cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. 5

Mapamond

Trump compară administraţia Biden cu Gestapoul, potrivit presei americane
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică media americane, transmite AFP. 1

Mapamond

A murit actorul britanic Bernard Hill
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, a declarat managerul său, Lou Coulson, pentru BBC.

România

3 ani și 7 luni de închisoare pentru patru căruțe cu lemne furate dintr-o pădure din Bihor. Hoțul a fost dat în urmărire
Un bărbat implicat în furtul a aproape 130 de arbori dintr-o pădure de lângă localitatea bihoreană Curtuișeni a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare și dat apoi în urmărire națională. 6

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.