aradon.ro Web analytics


Sub deviza „Alege viaţa!”, Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei. Prioritatea poliţiştilor a fost reducerea numărului accidentelor de circulatie şi a victimizării participanţilor la trafic.

ARAD. Consilierii locali sunt chemaţi să aprobe exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere de director executiv din cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad de către Erika Stark, şef birou la Biroul Coordonare Centre de Ocrotire pentru Copii din cadrul direcţiei.

Europarlamentarul PSD Ioan Enciu, membru al Comisiei pentru industrie, energie şi cercetare (ITRE) a Parlamentului European, a prezentat joi, în cadrul acestei Comisii, avizul său privind biblioteca digitală "Europeana - etapele următoare".

ARAD. Universitatea „V. Goldiş” a fost prezentă, zilele trecute, la reuniunea Consiliului executiv al Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare. Cu acest prilej a semnat un acord de participare în cadrul unui program de mobilităţi LEO FEDE urmând ca din anul 2010 să fie parteneră în cadrul acestuia. Programul vine în întâmpinarea absolvenţilor FEDE, acordând 53 de burse pentru stagii în străinătate.

Local

Un al doilea polițist local trimis în judecată pentru bătaia urmată de moartea lui Vișinel
Polițistul local Cosmin Ghilea, de la Poliția Locală Arad, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă.

Local

Bibliotecă nouă și „caldă” pentru elevii de la Goldiș
ARAD. Elevii Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad au primit un „cadou” în această lună decembrie care, prin definiție, este luna cadourilor.

România

Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae
Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc sâmbătă onomastica, de Sfântul Nicolae.

România

6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni
Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337).

Mapamond

Diplomat rus: Recurgerea la activele rusești înghețate pentru a finanța Ucraina va avea „consecințe considerabile” pentru UE
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP. 1

Ştiri sportive

România ar putea juca în Grupa D la CM 2026, alături de SUA, Paraguay și Australia
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC. 4

Mapamond

Mii de elevi au participat la proteste în Germania, împotriva planurilor guvenului privind serviciul militar
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.

Local

Reținut după ce a furat un telefon, la Pâncota
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.

Local

Cinci bărbați reținuți pentru furt de motorină
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.