ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, reaminteşte că exact în urmă cu 52 de ani, pe 8 iulie, la Timişoara s-a pus în circulaţie primul tramvai cu cai din România, al treilea din lume, după Londra şi New York.
ARAD. La adăpostul de câini de pe Bodrogului nu sunt doar câini. Mai ajung, aşa cum aţi aflat din relatările noastre, şi câte un cangur (din păcate mort) sau ponei .
ARAD. Un șofer care circula pe autostrada Arad-Timișoara a surprins niște imagini mai rar întâlnite, dar care ne caracterizează într-un anume fel. Câțiva cai au ieșit la plimbare, doar că locul este unul mai rar-întâlnit: șoseaua de viteză care leagă Aradul de orașul de pe Bega.
INEU. Polițiștii din Ineu au depistat doi tineri suspectați că au furat caii de pe pășune. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Arad (IPJ), în data de 20 mai oamenii legii au fost sesizați despre faptul că în urmă cu două nopți persoane necunoscute au furat doi cai din locul special amenajat aflat pe pășunea orașului Ineu.
Anemia infecţioasă ecvină (SIDA cailor) continuă să facă victime în rândul cabalinelor din judeţul Arad.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.