ARAD. Dotări importante la Primăria Municipiului, pentru mai multe compartimente de specialitate din cadrul instituţiei. Primăria doreşte să achiziţioneze, prin licitaţie, calculatoare, imprimante laser şi cu jet de cerneală, scanner, software de captare şi stocare imagini camere web, sistem de operare şi Microsoft Office. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de aproape 47.000 lei.
CĂLAN - Doi tineri din oraşul Călan au revenit pe băncile şcolii, dar nu pentru a-şi completa nivelul studiilor, ci pentru a fura echipamentele IT cu care aceste unităţi sunt dotate.
ARAD - Începând cu această săptămână, primele calculatoare de tip desktop, achiziţionate în cadrul programului „Un calculator pentru fiecare elev”, vor fi distribuite elevilor.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
UT Arad
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda.
3
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.
Local
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.
ARADON Sport local
Arădencele au câștigat ultima deplasare din sezonul regulat, conducând și la 30 de puncte.