Un autocar înmatriculat în județul Arad și un motociclu au fost implicate într-un accident rutier, luni seara, în jurul orei 22:00, pe Calea Romanilor. Din primele informații se pare că cel care se afla la volanul autocarului nu a acordat prioritate celui care se afla pe motociclu. Cel care conducea motorul, un tânăr de 17 ani, a fost transportat la spital în urma impactului.
Local
Controalele au vizat modul de desfacere și comercializare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale în târguri, piețe agroalimentare și magazine.
Local
MuseumArad Reenact Fest, ediția a II-a, va „îmbrățișa” Noaptea Muzeelor de anul acesta, ce se va desfășura sâmbătă, 18 mai 2024.
Local
Un grup de elevi ai Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” a participat la un stagiu de pregătire practică în Granada, Spania, în cadrul unui proiect Erasmus+.
Local
144 de convenții au fost încheiate de AJOFM Arad pentru 151 de persoane subvenționate.
Local
Ceremonia de înființare a Scaunului Cavaleresc Arad, parte a Orto Equestris Vini Europae, va avea loc pe 18 mai și va cuprinde și o defilare a cavalerilor, în centrul Aradului.
1
Local
Întâmplarea s-a petrecut anul trecut, la începutul lunii martie, însă abia acum făptașii au fost trimiși în judecată de Judecătoria Ineu.
Local
Gospodărirea Comunală Arad a anunțat că timp de câteva zile accesul auto în cimitirul Gai va fi restricționat.