ARAD - Proiectul BERD II suferă unele modificări: pe anumite porţiuni va exista o platformă comună pentru maşini şi tramvaie.
E vechi de când lumea, dar încă dă roade după numai 4 -5 şedinţe. E vorba de tratamentul prin masaj anticelulitic, o metodă foarte eficientă de diminuare şi eliminare a celulitei, rezultatul fiind rapid şi vizibil. Este, în pofida noilor descoperiri, una din cele mai bune soluţii de a scăpa de „coaja de portocală“.
Arad. Accident fără urmări grave deși, după imaginile de la fața locului, s-ar fi putut înțelege altceva.
ARAD - Riveranii de pe Calea Romanilor intrarea spre strada Haiducilor sunt exasperaţi de un cablu care le blochează accesul cu maşinile.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a vorbit într-o conferință de presă despre recâștigarea și menținerea credibilității României în plan militar, bugetar, social și economic.
În autospecială se afla un pacient care necesita transport medical de urgență. Acesta a fost preluat de un alt echipaj.
Primul meci va fi împotriva echipei Politehnica Timișoara, în data de 25 martie 2026, ora 12:00, pe Stadionul Știința al Politehnicii. Echipa câștigătoare se va califica direct în turneul final.
Municipalitatea anunță că se fac verificări în teren încă din lunile de primăvară, iar amenzile prevăzute de lege ajung până la 20.000 de lei.
Femeia a ajuns la UPU în stare critică, iar în urma investigațiilor medicii au constatat că are o tumoră cerebrală agresivă. A fost operată de urgență.
Purtând șosete desperecheate, tinerii cu sindrom down și prietenii lor vor împărți, sâmbătă, mesaje înaripate din Valize Zburătoare în Atrium Mall.