Opt puncte ATP şi un cec în valoare de 1.720 de dolari şi-a asigurat tenismenul arădean Marius Copil (189 ATP) în urma retragerii japonezului Go Soeda, accidentat la braţul drept, înaintea meciului direct din primul tur al challengerului cu premii de 100.000 de dolari de la Vancouver.
După un egal (1-1), cu Viitorul Piteşti şi o victorie (2-1), cu Luceafărul Turnu Severin, elevii prof. Dinu Donca au obţinut, joi după-amiază, pe terenul Subcetate, mult dorita calificare în „careul de aşi” al zonei CN de juniori E (născuţi 2004).
Fără portarul Sebastian Mara, mijlocaşul Ionuţ Tănase şi atacantul Denis Man – chemaţi de Roly Nagy la prima echipă în perspectiva unui posibil debut la nivel de seniorat, în ultima etapă de Liga III, contra celor de la FC Hunedoara – juniorii A (mari) de la UTA au pierdut, vineri, ultimul joc din cadrul turneului semifinal al Cupei Federaţiei (locurile 3-6 la finele sezonului regulat).
În ultima zi a turneului semifinal al Cupei Federaţiei la fotbal juniori A (locurile 3-6 la finele sezonului regulat), vineri, UTA întâlneşte CSM Suceava, într-o confruntare în care cuvântul de ordine este victoria. Chiar şi aşa, „mânjii” lui Feri Tisza au nevoie de ajutorul gazdelor de la Unirea Alba Iulia (să învingă pe Olimpia Satu Mare) pentru a spera la calificarea în finala de la Bucureşti.
Şoimii Pâncota a fost aproape de calificarea la turneul semifinal al Cupei Federaţiei la fotbal pentru juniori republicani B (mici).
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.