SIBIU. Opt game-uri a reuşit tenismenul arădean Darius Neică în calificările Sibiu Open, competiţie dotată cu premii în valoare de 64.000 de euro. Neică (20 de ani; locul 1644 ATP) a fost învins, scor 5-7, 3-6, de neamţul Sebastian Fanselow, locul 943 ATP, după un meci ce a durat o oră şi 9 minute.
ARAD. Primele două tururi de pe tabloul de calificări al Trofeului „Ilie Năstase” au furnizat două maratoane tenisistice și o singură surpriză majoră, eliminarea favoritei 5, băcăuanca Bianca Mihăilă. Luni au loc meciurile decisive pentru pătrunderea pe tabloul principal, a cărui tragerea la sorți este programată de la ora 17.30, la hotelul „Coandi”
Arad. Au fost puşi pe liber, dar deocamdată nu s-a clarificat problema lor. Aproape sigur, cei cinci fotbalişti vor primi actele în mână, plus banii la zi, pentru ca apoi contractele să fie reziliate pe cale amiabilă.
ARAD. Cu Ahmet Ekmekci în rol de prim-solist, autor a patru goluri, grupa 2004 de la CS Atletico Arad (în fapt o combinată LPS-Atletico) a obţinut o spectaculoasă calificare la turneul final al Memorialului Gheorghe Ene la mini-fotbal.
ARAD. Fotbaliştii de la UTA şi Atletico nu au avut parte de o etapă prea productivă, în week-end, în CN al juniorilor republicani.
Local
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
1