aradon.ro Web analytics


ARAD. Deputatul Mihai Calimente consideră că referendumul ar trebui eliminat din Constituţia României, deoarece oferă o mare marjă de manipulare a populaţiei, în necunoştinţă de cauză. Lucru dovedit, spune deputatul, în 2009, când Traian Băsescu a iniţiat, contrar Constituţiei şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia, un referendum, simultan cu alegerile prezidenţiale, pentru a se menţine la putere.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente este de acord că PNL, excluzându-l pe Chiliman din partid, i-a făcut jocul, deoarece aşa poate să îşi păstreze postul de primar, însă, spune el, nu se mai putea continua în acest fel.
ARAD. Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, i-a răspuns deputatului Mihăiţă Calimente referitor la nedumerirea acestuia privind aliaţii de la nivel de Arad. „Uniunea Social-Liberală funcţionează la Arad, după cum afirmă şi omologul meu din conducerea judeţeană a PNL, Ioan Cristina.

România

Oana Țoiu: România are o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze din UE
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

Local

Aproape 15 mii de operații efectuate la Județean, în 2025

Ştiri sportive

Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open, fără să piardă vreun set
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.

UT Arad

Mihalcea a vorbit de salvarea de la retrogradare
La conferința de presă de după înfrângerea cu FK Csikszereda, antrenorul UTA-ei a surprins. 5

UT Arad

Ne putem uita în jos, că ne iau cu rău înălțimile
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda. 3

Local

Tâlhar reținut după ce a furat un telefon și 100 de lei
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.

Local

Furt și distrugere, pe lista unui felnăcan

Local

POLITIC. Falcă: „Trebuie să investim în oameni”
5

Local

Vrei să te faci detectiv în Arad? Acum e momentul
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.