Milioane de euro vor fi cheltuite pentru un sistem de taxare a biletelor de tramvai. Sistemul vine cu tot cu internet gratuit pentru călători, cu camere de supraveghere false în jumătate din tramvaie, cu GPS pentru urmărirea vagoanelor.
ARAD. Compania de Transport Public îşi cumpără, de la o firmă din Oradea, pneuri şi camere de aer. Suma pe care o plăteşte, în urma semnării contractului, este de 270.000 lei.
ARAD. Toate unităţile de învăţământ vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video. Un proiect finanţat de municipalitate are în vederea completarea sistemelor (care sunt deja funcţionale în foarte multe şcoli din Arad).
Administrația locală dorește suplimentarea numărului de camere video instalate în oraș cu încă 80.
70 de camere video vor fi cu ochii pe arădeni, 24 de ore din 24. De marţi, 30 de astfel de camere redau imagini în direct din Arad.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.