Deputatul PSD Arad Florin Tripa se arată revoltat pe modul în care preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, îşi face campanie în scopul obţinerii unor voturi. Parlamentarul arădean afirmă că realizările cu care Cionca s-ar putea lăuda sunt inexistente, motiv pentru care se foloseşte de nenorocirile arădenilor, care au avut de suferit în urma vijeliei de la jumătatea lunii septembrie.
Isabela Rabotka, vicepreședinte a Curții Naționale de Arbitraj PNL, consideră că acțiunile ministrului de Justiției dovedesc incompetență: „Este inadmisibilă modalitatea în care Guvernul României a ales să utilizeze în interes individual și de grup atributele ce-i revin și desconsideră voința a sute de mii de români.
Elevii a 14 clase de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Arad, alături de cadrele didactice, s-au implicat trup şi suflet în campania „Dăruiește și tu!”. A fost o acțiune caritabilă de colectarea de alimente, jucării şi îmbrăcăminte - toate fiind donate filialei judeţene de Cruce Roșie Arad. La rândul ei, aceasta a distribuit pachetele familiilor aflate în nevoie.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3