ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a lansat luni campania „Află valoarea pământului tău! Recoltează fonduri europene!”, în cadrul căreia fermierii vor fi informaţi cu privire la fondurile alocate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2010, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.
ARAD - Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România a împărţit în centrul oraşului fluturaşi cu mesaje informative privind riscurile bolilor hepatice şi urmările acestora.
Campanie pentru copii necăjiţi Federaţia Română de Baschet a iniţiat o campanie inedită: „Dăruieşte!”, care are ca scop strângerea de jucării pentru copii defavorizaţi.
ARAD - La Şcoala Generală nr. 5Arad se desfăşoară, în aceste zile, campania naţională „Împreună pentru o sănătate mai bună”, iniţiată de Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF) - reprezentată la nivel local prin dl. Ardelean Avram - în colaborare cu Institutul de Sănătate Publică Bucureşti.
ARAD - Fermierii arădeni au fost pregătiţi încă de anul trecut pentru campania de depunere a cererilor SAPS online. Campania de depunere a cererii de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă SAPS 2010 se derulează în perioada 1 martie - 17 mai 2010.
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
2
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.