ARAD - ISU Arad duce multiple campanii de conştientizare şi educare în ceea ce priveşte eventuala producere a unei calamităţi.
Atrium Center, primul mall deschis acum trei ani in Arad, continua sa se implice activ in comunitatea locala prin campanii umanitare si programe dedicate sarbatorilor de iarna.
ARAD. Apariţia unor materiale tipărite în care sunt criticate anumite evenimente organizate de Primărie nu în cartiere nu este o campanie a PSD Arad.
ARAD - Timp de două zile, inspectorii de muncă s-au aflat în campania de identificare a cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.