LIPOVA. De curând a avut loc Campionatul Naţional de skandenbeg seniori la toate categoriile. Printre câştigători se numără şi un tânăr sportiv din Lipova, Paul Avram, care şi-a reprezentat cu cinste oraşul şi judeţul, câştigat titlul de campion naţional la cat. 75 kg, mâna dreaptă.
ARAD - Atletismul arădean a obţinut două medalii, un aur la suliţă şi un bronz la greutate, la Naţionalele rezervate juniorilor I.
BUCUREŞTI. În complexul Olimpic „Lia Manoliu”, în week-end, a avut loc Campionatul Naţional de înot, pentru juniori şi seniori, cu participarea a 350 de sportivi de la 37 de cluburi din ţară.
Divizia Karting 4 You Arad și Christian Businessmen & Professionals of Romania organizează „Ziua micului campion”. Evenimentul va avea loc în data de 1 iunie a.c., între orele 15 și 19, pe pista de karting din parcarea Centrului Comercial Armonia.
PECICA. Cea mai importantă competiţie pugilistică a începutului de an, Cupa României de seniori, s-a încheiat, ecourile continuă. Principalul artizan al evenimentului găzduit de sala de sport din Pecica, Adolf Ivanovici, se declară mulţumit de bilanţul obţinut de boxerii arădeni, cu un plus pentru bronzul lui Gheorghe Braşoveanu, văzut de specialişti drept o mare speranţă a nobilei arte.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
1
România
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
ARADON Sport local
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.
Local
Stelian Dorel Paven, polițistul arădean prins în flagrant în timp ce lua mită, a contestat măsura arestului preventiv.