ARAD. CS UAV Arad participă, în week-end, la a doua etapă a Campionatului Național de rugby în 7, care se dispută la Bârlad. Elevii lui Ovidiu Șerban sunt lideri în Divizia Națională Sevens (liga a doua), având 13 puncte în clasament, în urma primului turneu, organizat la Petroșani.
ARAD. Sala de sporturi a Clubului Sportiv Municipal a găzduit, recent, Cupa Mărţişor la gimnastică ritmică, repetiţie pentru Campionatul Naţional. A fost o bună oportunitate pentru secţia condusă de Daniela Chiriac de a-şi verifica potenţialul.
Începând de azi Aradul este, timp de trei zile, capitala graţiei şi frumuseţii în sport, Sala Polivalentă „Victoria“ urmând să fie gazda Campionatelor Naţionale de gimnastică ritmică.
BUCUREŞTI. Pistolarii de la CS Municipal Arad s-au numărat printre protagoniştii Campionatului Naţional de glonţ pentru seniori, semn că munca depusă de colectivul de tehnicieni nu a fost în zadar. Numai în întrecerea seniorilor au fost obţinute şase medalii, în concursul pe echipe, şi una, în concursul individual.
Şase echipe s-au înscris la startul Campionatului Judeţean de handbal feminin, ediţia 2010-2011.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că omologul său american, Donald Trump, a luat „decizia finală” de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP.
Local
Iustin Cionca a anunțat numele celor șase consilieri județeni care vor prelua locurile lăsate libere de demisionarii speriați de Legea Integrității.
Local
Președintele Clubului Elevilor Liberali contestă modul în care a fost adoptată, de Senat, legea uniformelor în școli.
Local
E.ON a publicat cifrele referitoare la furturile de energie electrică și gaze naturale comise în primele opt luni ale acestui an.
Local
Un spațiu de joacă nou, cu o suprafață de 700 de metri pătrați, a fost inaugurat vineri dimineață la Grădinița PP „Furnicuța” din municipiul Arad. Locul de joacă a fost amenajat și dotat în urma unei investiții de 300 de mii de euro a celor de la E.ON România.
România
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,01 puncte procentuale în august față de luna precedentă, până la 3,26%, iar numărul total de șomeri a ajuns 260.919 de persoane, a anunțat, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Mapamond
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan de redeschidere a strâmtorii Ormuz, a anunțat ministrul de externe Abbas Araghchi în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite vineri dpa.