Zilele trecute, la Kouty nad Desnou (Cehia) s-au desfăşurat Campionatele Uniunii Europene la șah clasic. Din delegația României au făcut parte și trei sportivi arădeni, legitimați la clubul Vados: Bogdan David – la categoria 12 ani, Victor Moțiu, la categoria 10 ani și Răzvan Unguroiu, la categoria 8 ani.
14 echipe de Liga IV, pentru că toate să aibă obligaţia de a se alinia la startul întrecerii de juniori A1, plus alte 8 grupări din fotbalul judeţean şi-au manifestat intenţia de a lupta pentru statutul de campioană judeţeană la această categorie de vârstă. Astfel, s-au format două serii (pe criterii geografice) a câte 11 echipe fiecare, câştigătoarele urmând a-şi disputa finala judeţeană în luna mai a anului viitor.
50 de puncte, din tot atâtea posibile, a acumulat pilotul arădean Robert Mureşan în Campionatul Naţional de motociclism viteză, clasa Superbike 1000.
Lotul României pentru Campionatele Mondiale de atletism, care se vor desfăşura la Beijing, în perioada 22-30 august, este format din 17 sportivi, 12 la feminin şi 5 la masculin, conform Federaţiei Române de Atletism condusă de arădeanul Sandu Ion.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4