Naţional nu poate termina campionatul decât pe locul doi. Bozian şi Ologu accidentaţi, Bier, suspendat şi Corcoveanu, plecat, nu vor juca.
Paul Ponta, vicecampion naţional la categoria Under 18 şi Kinga Bleicziffer, medaliată cu argint la Under 15 şi cu bronz la Under 16, sunt emisarii CS Municipal Arad în competiţiile internaţionale din această vară.
ARAD. Campionatul de baschet al amatorilor din Arad (ABLA), ajuns la ediţia cu numărul XII, a revenit sârbilor de la Kosarkasi Klub Coka, 73-64 în ultimul act cu BC Valbon Arad. Ultimul loc pe podium a aparţinut timişorenilor de la Younique Basketball, 89-64 în finala mică cu Sapa Plumbers Arad.
TIMIŞOARA. Fotbaliştii studenţi la UVVG au strâns două succese şi o remiză în primele trei etape ale Campionatului Naţional Universitar de fotbal.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4