ARAD. În organizarea ISJ Arad, pe 9 octombrie debutează Campionatul judeţean de fotbal şcolar – competiţie unicat în România – pentru elevi de gimnaziu care nu sunt legitimaţi la nici un club.
ARAD. După ce a câștigat derbiul promovării cu Apollo Satu Mare, echipa clubului de Șah Vados Arad s-a impus, după cum era de așteptat, și în ultimele două etape, 4-0 cu Victoria Nădlac și 3-1 cu Universitatea Arad II și a terminat seria a III-a a diviziei B cu maxim de puncte după 7 victorii din tot atâtea meciuri.
ONEŞTI. Tinerii şi talentaţii halterofili ai CS Municipal Arad au obţinut rezultate remarcabile la Campionatul Naţional de haltere, Under 23, desfăşurat la Oneşti. Astfel, în vitrina clubului şi-au mai făcut loc 12 medalii, după cum urmează:
SCHWECHAT. Adrian Dodean, reprezentantul CSM Arad la Campionatele Europene de tenis de masă din Austria, a debutat cu două înfrângeri în grupele întrecerii de simplu: 0-3 cu Kristian Karlsson (Suedia) și 1-3 cu Leonardo Mutti (Italia).
ARAD. Voleibaliștii arădeni debutează în campionat cu două meciuri în tot atâtea zile zile, sâmbătă la Caransebeș, iar duminică, ora 11.00, la Arad, cu Avântul Tg. Mureș.
Pașca a semnat un ordin de prefect prin care instituțiile cu atribuții de control sunt chemate la o acțiune comună în vederea combaterii fenomenului.
Viceprimarul spune că în cele câteva zile cu vreme bună au fost folosite peste 250 de tone de asfalt pe străzile din municipiu.
1
Controalele efectuate de Registrul Auto Român Arad în trafic indică faptul că suntem mult sub media națională din punct de vedere al mașinilor cu defecțiuni.
Conceptul de Europa cu mai multe viteze nu trebuie să sperie țările UE, liderii acestora fiind preocupați de menținerea prețului la energie cât mai jos și combaterea unor decalaje economice, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan.
1
Proiectul de consolidare a Cetății Șoimoș, care a fost afectată în urmă cu doi ani de prăbușirea unui zid, a fost întârziat din cauza primului pachet de măsuri de austeritate aprobat de Guvern anul trecut, care nu a mai permis Primăriei Lipova să cheltuie pentru realizarea studiilor necesare obținerii fondurilor.
2
S-au tras la sorți barajele de promovare din Liga 4 în Liga 3. Adversar dificil pentru județul nostru.
Carrefour face un pas major în reorganizarea operaţiunilor sale internaţionale şi intră în negocieri exclusive pentru vânzarea afacerii din România către Pavăl Holding.
1
Renumitul institut american de sondaje Gallup va înceta să măsoare popularitatea preşedinţilor, punând capăt unei practici vechi de aproximativ 90 de ani, a relatat miercuri jurnalul The Hill, citat de AFP.
Fapta s-a petrecut pe 21 decembrie 2025, pe strada Condurașilor din municipiu. Tâlharul, arestat preventiv, a fost trimis acum în judecată.