VINGA. Conduc Seria A a Campionatului Judeţean Promoţie, deşi au un joc mai puţin ca principalele urmăritoare, se bazează strict pe jucători localnici şi visează la derby-urile cu Şagu din Onoare.
SATU MARE. Recent a avut loc campionatele naţionale pe echipe la şah. Echipa clubului Vados a luat parte la Divizia B şi a terminat competiţia pe un onorant loc III (la egalitate de puncte cu locul II) cu 11 puncte, având 5 victorii, 1 egal şi 1 înfrângere.
ARAD. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Handbal (preşedinte Dan Cizmaş), din luna noiembrie, va demara o nouă ediţie a Campionatului Judeţean de handbal rezervat amatorilor.
Mapamond
Statele Unite, sub conducerea președintelui Donald Trump, sunt pregătite să treacă la ''reinstaurarea'' ordinii mondiale, a declarat sâmbătă dimineață secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, transmit AFP și Reuters.
Local
Un arădean și câinele lui au câștigat titlul suprem al anului 2025 în chinologia din România.
România
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică.
4
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că „aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică”, menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angajament și va pierde banii care sunt reținuți, aproximativ de 231 de milioane de euro.
2
Local
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei, anul trecut, a fost în jur de 50 de milioane de euro, printr-o alocare bugetară la NATO.
7