ARAD - Eşalonul „Onoare” a ajuns la runda
cu numărul 22. Iată rezultatele consemnate
şi clasamentele la zi:
Cluj-Napoca. Universitatea Cluj a reuşit un rezultat
bun la liderul campionatului, Unirea Alba-Iulia,
remizând scor 1-1.
Sâmbătă, ora 9, la sala de sport din
Sântana are loc etapa inaugurală a
Campionatului Judeţean de handbal.
ARAD - De parcă n-ar fi diluat valoric, FR Baschet a
luat „înţeleapta” decizie de a
mări la 16 numărul echipelor din campionatul
feminin, începând cu viitorul sezon.
Aşadar, B.C. ICIM Arad va juca, din toamnă,
şi la Braşov şi Timişoara, singurele
reprezentante actuale ale eşalonului secund.
ARAD - FR de Baschet a stabilit ca sezonul 2009-2010 al
Diviziei A de baschet feminin să aibă la start 16
echipe, faţă de 14 câte au fost în
prezent. Din Divizia B vor promova echipele din
Timişoara şi Braşov, singurele participante.
România
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).
Mapamond
Slovacia a anunțat miercuri că își închide frontiera cu Ucraina, informează AFP.
România
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Local
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.
Local
Trei festivaluri şi o revistă online se mai află pe agenda culturală a verii 2026 a Hub Cultural mARTA.
2
Local
Vremea schimbătoare și temperaturile scăzute au determinat amânarea deschiderii bazei de agrement, programată inițial pe 15 mai.