ARAD. Circuitul amatorilor BCR Tenis Partener și-a consumat, în orașul nostru, o nouă rundă, CS TenisFan (președinte Anela Freer) organizând Cupa „Arad”.
DROBETA TURNU SEVERIN. Poliţiştii arădeni au urcat pe podiumul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care a avut loc zilele trecute la Drobeta Turnu Severin. Doi dintre aceştia au devenit campioni naţionali.
ORADEA. La finele săptămânii trecute, în oraşul de pe Crişul Repede, s-a desfăşurat a XIII-a ediţie a Campionatului Internaţional de Karate „OPENUL BIHORULUI – ZIUA CAMPIONILOR”. Au participat 49 de cluburi cu un total de 596 de sportivi din 8 ţări: Letonia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria şi România.
ARAD. Spectacolul din UEFA Champions League revine în această săptămână la Digi Sport şi digisport.ro. Nu mai puţin de 8 meciuri din etapa a doua a grupelor vor fi transmise în direct.
Iată programul complet:
PITEŞTI. Campionatele Naţionale de atletism au prilejuit atleților arădeni obținerea a 6 medalii de aur! Mădălina Florea (dublă legitimare CAM Sighişoara - CS UAV Arad) s-a impus la categoriile tineret şi seniori, în probele de 10.000 m și 5.000 m, timpul său fiind de 34:09.12, respectiv 16:47.51.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.