15 echipaje din Arad și Timișoara s-au întrecut, sâmbătă, pe Mureș, în cadrul unei noi ediții a Festivalului bărcilor cu vâsle Rowmania, eveniment inițiat de celebrul Ivan Patzaichin, prin care dorește să promoveze Delta Dunării, tradițiile locale și mișcarea în aer liber.
Festivalul bărcilor cu vâsle Rowmania, eveniment care dorește să promoveze Delta Dunării, tradițiile locale și mișcarea în aer liber, va ajunge și în acest an pe bătrânul nostru Mureş.
Mapamond
Mexicul a depus plângeri penale în SUA pentru moartea migranților mexicani în detenție sau în operațiunile efectuate de autoritățile acestei țări, a anunțat guvernul miercuri, relatează AFP.
Local
Tabăra Căsoaia găzduiește, în 25 și 26 iulie, o nouă ediție a evenimentului „Căsoaia Bike, Run & Fun”, care aduce împreună competiții sportive, activități pentru familii și concerte în aer liber.
Local
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
1
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.