Timp de două zile oraşul Nădlac s-a transformat în capitala vinurilor. Şi nu doar a vinurilor româneşti, ci şi a celor din Cehia şi Slovacia. Asociaţia Grădinarilor din Nădlac a organizat cea de a patra ediţie a Degustării de Vinuri, o manifestaţie care, cu fiecare an ce trece, ia o amploare tot mai mare.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineață, la ora 8.15, în zona Vrancea, seismul fiind simţit şi la Bucureşti!
Titlul de Capitală Culturală Europeană sună bine şi pentru intelectualii Aradului, membri în Boardul oraşului.
Banii, investiţiile şi problemele unei capitale culturale europene, prezentate de oficialii din Pecs.
Primăria Arad a supus procedurilor de transparenţă decizională un proiect care face vorbire de primele acţiuni în vederea obţinerii titlului de capitală culturală europeană.
Local
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
1
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
2
România
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
ARADON Sport local
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.